Ce ghinion că se născuse în acel secol despre care toţi vorbeau că ar fi secolul cel mai secetos, sângeros, schimbător şi nestatornic din câte secole s-au perindat pe faţa pământului. Totuşi, ea nu protesta niciodată, nu contrazicea cercetătorii care făceau studii la diferite universităţi despre care ea citea prin revistele lăsate în cutia poştală de curieri rapizi şi ultra rapizi. Oricum cercetătorii cunoşteau secolul mult mai bine decât îşi cunoştea ea vecinii, iar ea le dădea dreptate cercetătorilor, în special seara, când era mai obosită decât în majoritatea dimineţilor, mai ales în cele în care era ceaţă deasă. Simţea apăsarea secolului în care s-au strâns din pură întâmplare două cifre, nici nu era sigură că sunt doar două, uneori avea impresia că sunt mult mai multe, cam câte staţii de autobuz trebuie să depăşească în drum spre servici şi ceva o apăsa tare pe ceafă, din ce în ce mai tare, iar seara era aproape insuportabilă apăsarea tuturor anilor ce au împânzit lumea cu mult timp înainte ca ea să se nască, cu mult timp înaintea tuturor cuvintelor rostite de milioanele de guri deschise şi simţea greu pământul, obosit de atâtea vorbe împrăştiate în vânt, vorbe care nu prindeau nici rădăcini, nici aripi, nu însămânţau peluzele caselor de la marginea oraşului, nu se căţărau pe zidurile cetăţii ca iedera sălbatică, nu se sfărâmau în particule mici ca nisipul, nu erau înghiţite de burţi de balenă sau de câine, nu se preschimbau niciodată în aur sau în picături de apă, nu făceau umbră, nu se rugau la niciun zeu, nu se aruncau în nicio fântână şi nu ţineau de cald nimănui, ci doar hălăduiau pe pământ şi deasupra lui, umblau de capul lor sau în haită, făcându-l tot mai greu şi mai obosit şi atunci ea şi-ar fi dorit să se fi născut într-un secol cu o singură cifră şi  ceaţa nu ar mai fi durut-o dimineaţa şi umerii i-ar fi fost mai semeţi şi nu ar fi trebuit să-şi facă loc în lume printre cuvinte fără stăpân.

Advertisements