E așa o sâmbătă seara, de nici nu mai știu dacă trăiesc sau visez
Carnea de pe mine e tot acolo
Dar parcă mai aspră, mai tăioasă.
Am ieșit în natură-  ca tot omu’.
Pământul își călca iarba șifonată,
O întindea bine pentru tălpile noastre.
Mirosea a ev mediu în pădure
Zăpada ținea prizonieră brazii
Dar ei nu protestau.
Se scărpinau din când în când pe la nas
Și ea cădea, ca de pe un balansoar.
Nimeni nu știe că am fost acolo.
Mi-am lăsat amprentele în blana pisicii
Ea, neruşinata, le-a lins
Și acum are gust de om în gură.
Când n-o să mă găseşti,
Acolo să mă cauți
Sub o limbă de pisică.