Am vrut să încep cu” mă obişnuiesc că nu mai e”. Mint. Nu mă pot obişnui. Ştiu doar că nu o s-o mai văd, nu o mai pot auzi, grădina nu-i mai ascunde silueta măruntă şi firavă, bucătăria ei nu mai miroase a roşii proaspăt culese şi pisica s-a mutat cu chirie undeva.

A plecat o bucată din viaţa mea, o bucată veşnic veselă şi copilăroasă. Brusc m-am făcut mare.Totul s-a mutat acum în interior, adânc între staturile de piele, vene şi străbuni din mine. Doar acolo te mai găsesc mamamare dragă!

Doamne, cum te aşteptam, copil închis în câţiva metri pătraţi, cu urechea lipită de uşă! Îţi recunoşteam paşii dintr-o mie: înceţi, rari, apăsaţi, urcai până la etajul patru şi sunai lung la sonerie. Sunai doar aşa, de dragul clopoţelului de la uşă, o sonerie mică, roşie care cânta  încet, rar şi  apăsat atunci când veneai la noi.

Focul din teracotă, mai ştii ? Îl iubeam, dar mi-era şi frică de monstrul din cărămizi maro, lucioase care deschidea o gură uriaşă  şi-şi aprindea dinţii roşii-albăstrui. După ce i se încingeau oasele, trosnea de plăcere dar şi atunci îmi era frică să-l ating: era atât de fierbinte!

Iarna cum miroseau hainele tale a zăpadă: le aduceai în casă tari ca nişte bucăţi de tablă tărcate, cu braţele înţepenite drept, nefiresc. Apoi căldura sobei le îmblânzea şi se înmuiau ca nişte tentacule de caracatiţă îmbrăcate în pijamalele şi în cămăşile lui moşu. Îmi ascundeam faţă în ele şi miroseau a adâncuri de zăpadă, a urşi polari şi aurore boreale, a îngeri în noaptea de Crăciun.

Tot ce-am crescut eu, ai micit tu. Cum te-aş fi strâns în braţe încă o dată! Erai un copil mic şi subţire, cărunt cu faţa plină de drumuri. Mi te imaginam zburând de colo colo, nerăbdătoare să se termine totul şi să poţi pleca la moşu. Îl şi aud cum te ceartă : Ană, ce-ai stat atâta? Sper că m-ai auzit atunci, cu lăcrimioarele în mână şi cu lacrimile gâtuite sub limbă. Da, te-aş alege pe tine şi dacă zece vieţi aş mai avea ! Da, te-aş mai spăla pe spatele plin de semne roşii, ca nişte boabe de piper magice, te-aş vedea la maşina de cusut cu faţa la fereastră, legănându-te în ritmul ţăcănitului…

Mi-e dor de tine, mi-e dor să-ţi văd numele pe ecranul telefonului, să te aud spunându-mi noapte bună copilă dragă! Nu pleca prea departe să te pot prinde din urmă. Vin şi eu. Încă nu, dar o să vin.

 

Advertisements