După 355 de zile ,îngerul își făcu apariția la colțul străzii lângă atelierul de Reparații pantofi. Reclama luminoasă se răsfrângea pe chipul lui palid. Deasupra sprâncenelor puteai citi “lipim, coasem, întindem pantofi “. Îngerul își scutură aripile, își aranjă cravata la gât, își privi îngrijorat papucii. După stinghereala de pe fața lui se vedea că era cam jenat de talpa tocita, de șireturile gri din care curgeau ațe murdare. Avea pe umăr o geantă fără fermoar din care scoase o bucată de pâine mușcată . O privi încruntat ,o mirosi și o duse la gură. Doi porumbei, simțind miros de pâine s-au apropiat de umerii îngerului și s-au așezat pe banca din spatele lui.
-Oare ne lasă?
-Hai să gângurim puțin. Poate i se face milă și ne dă.
Îngerul se prefăcu că nu -i aude, zâmbi cum doar îngerii știu. Reclama pâlpâia deasupra feței lui, becul lui “lipim ” țipă isteric, apoi își dădu ultima suflare.
Porumbeii se apropiară de picioarele muşcatorului de pâine.
–Ați iubit azi? întrebă îngerul cu o voce de copil răcit.
-Nu, n-am mâncat nimic azi. Am iubit. Am iubit ultima frunză rămasă pe copacul din curtea școlii. Am iubit și am plâns. Am plâns când s-a aruncat în fața unei trotinete.
-Ați mângâiat azi?
– Mângâiat. Obrazul înfrigurat al copilului de la 9. Stă mereu la fereastră, seara. Are caietele deschise pe birou dar ochii lui sunt deschiși în afara camerei.
-Vise ați semănat?
-Semănat. Visul lui Crăciun, bătrânul. S-a visat iarăși copil, acasă la el,strângând șosete curate de pe sârma din spatele casei. Visul statuii din centrul orașului. Visul locomotivei electrice uitate pe niște șine din fața gării. Visul unui om căzut de sus lângă “Reparații pantofi “. Se visa înger, înger cu șireturi albe ca zăpadă…