îmi place să uit uneori că sunt om şi-mi închipui că sunt piatră, copac sau alună

îmi închid pleoapele şi-mi deschid ochii

şi lumina intră altfel

şi pentru că în sus e greu, zborul încă nu l-am învăţat

îmi rămâne apa.

mă scufund în linişte şi în lumea fără voci,

ea mă îmbrăţişează şi-mi şopteşte- te-am aşteptat,

e blândă cu mine chiar dacă eu nu sunt,

celulele corpului meu se deschid şi ea intră în fiecare cameră şi şterge praful,

pune la loc gânduri şi zâmbete prăfuite,

îmi găseşte un uitat “te iubesc” şi-l aduce la suprafaţă,

ca pe un peşte înecat,

îmi descâlceşte părul şi-mi netezeşte pielea,

cărări fine se nasc prin mine şi inima învaţă să respire.